PetSmile
Fa-ti cel mai bun prieten sa zambeasca din nou
Frica, fobiile si anxietatea la pisica
Frica este rezultatul constientizarii unui pericol concretizat sub forma unei situatii, sau a unui obiect care se prezinta ca o amenintare externa. Sistemul nervos autonom pregateste organismul pentru ceea ce va urma, sub forma unor reactii simple de tipul “freeze, fight, or flight” ( stai pe loc, lupta sau fugi). Acest tip de comportament este esential pentru adaptare si supravietuire.
Anxietatea este starea data de anticipare a unui pericol necunoscut sau inchipuit si rezulta in urma reactiilor fiziologice asociate fricii. Anxietatea poate aparea in urma evenimentelor care produc frica sau ca rezultat al anticiparii unor pericole din mediul inconjurator.
Fobia este frica manifestata in mod persistent si excesiv fata de un stimul precis ( de ex. tunetele, zgomotele de artficii, etc).
Toate aceste stari sunt raspunsuri ale organismului in fata unor situatii denumite generic stress.
Raspunsurile in situatii de stress devin problematice in momentul in care individul nu poate exercita un control direct asupra situatiilor ce determina stressul sau nu le poate evita prin reactii comportamentale normale.
Frica si anxietatea cronice pot conduce la probleme comportamentale, sau de sanatate secundare , de exemplu toaletarea excesiva, urinarea in locuri “nepermise”, agresivitatea intre pisicile din aceeasi locuinta sau predispozitii infectii datorate imunosupresiei consecutive .
Frica, anxietatea si fobiile se reflecta direct asupra comportamentului si fiziologiei.
La nivel comportamental se observa hipervigilenta, tremor, comportamente de evitare (pisica se ascunde), agresivitate in momentul in care se incearca abordarea sau contentia pisicii. Se pot intalni activitati repetitive, precum mersul obsesiv, cautarea obsesiva a stapanului si captarea atentiei acestuia. Vocalizarea apare mai ales in fata unui pericol in fata caruia trebuie sa se apere.Posturile pot fi specifice: urechile culcate si orientate in spate, capul lasat, coada tinuta jos, sau stransa pe langa corp in repaus.
La nivel metabolic si endocrin se produc modificari hormonale, precum eliberarea de glucocorticoizi cu cresterea consecutiva a glicemiei.
La nivel digestiv se inregistreaza scaderea poftei de mancare, hipersalivatia.
Raspunsul imun este inadecvat, crescand susceptibilitatea la infectii.
La nivelul aparatului respirator se observa o crestere a frecventei respiratorii ; pisica respira cu gura deschisa.
La nivelul pielii se pot observa efectele secundare problemelor comportamentale , precum toaletarea excesiva care duce la alopecie (caderea parului datorata linsului excesiv). Deasemenea, pierderile de par cu caracter difuz (fara o localizare anume), pot fi o consecinta a stressului.
La nivel oftalmic apare midriaza (largirea pupilelor);
La nivelul aparatului urinar- urinarea in locuri neobisnuite;
La nivel musculoscheletal, se pot inregistra efectele secundare ale scaderii poftei de mancare si comportamentului de ascundere, slabire progresiva cu pierderi ale masei musculare.
Care sunt asteptarile in tratarea anxietatii si fobiilor la pisica?
Pisicile timide, sau cu un trecut de comportament antisocial, de cele mai multe ori au un raspuns limitat la terapie, chiar si dupa luni de tratament. Rezultatele sunt influentate de mai multi factori: trecutul comportamental al pisicii, diferentele genetice sau individuale care contribuie la personalitatea pisicii, frecventa cu care apar stimulii declansatori in mediul in care isi desfasoara viata. In functie de toti acesti factori trebuie sa stabilim o imagine realista a ceea ce putem sau nu putem obtine prin tratament.
Terapia comportamentala
In primul rand trebuie identificati stimulii declansatori care provoaca frica si anxietatea si daca este posibil, se evita expunerea la acestia.
Desensibilizarea la factorii declansatori se va face prin expunerea treptata, crescanda la acestia, dupa un program bine pus la punct, in “doze” mici initial , apoi din ce in ce mai des si mai mult, cu urmarirea raspunsului si corelarea cu acesta si incurajarea rapunsurilor pozitive cu recompense adecvate preferintelor pisicii. Aceasta abordare este denumita contraconditionare.
Terapia medicamentoasa se va face la indicatia si sub supravegherea periodica a medicului veterinar. Alternativ se pot folosi produsele pe baza de feromoni , de exemplu Feliway, care reduc iritabilitatea si pot facilita administrarea tratamentului medicamentos si interactiunea cu stapanul si/sau celelalte pisici, in cazul locuintelor care gazduiesc mai multe pisici, mai ales ca, de multe, ori pisicile mai timide sau cu comportamente anormale date de frica, anxietate sau fobii, pot fi tinta agresivitatii celorlalte pisici. Deasemenea, anumite diete, precum Royal Canin Calm pot contribui cu succes la managementul acestor probleme comportamentale.
Recunosterea simptomelor si mai ales a stimulilor care stau la baza declansarii acestor afectiuni comportamentale si abordarea terapeutica precoce sunt foarte importante evitarea cronicizarii lor si obtinerea unui raspuns terapeutic pozitiv.
Rinotraheita virala a pisicii
Rinotraheita virala este o boala infectioasa acuta caracterizata prin stranut, febra, rinita, conjunctivita si keratita (inflamatia corneei) ulcerativa care afecteaza predominant pisicile tinere.
Rinotraheita virala este produsa dupa cum ii spune si numele, de un herpesvirus, respectiv HVF-1 care cauzeaza citoliza(distructia celulelor) de la nivelul tractului respirator ,conjunctivei si corneei. Infectia se produce pe cale respiratorie sau conjunctivala.
Aspectul clinic este diferentiat in functie de sistemele si aparatele afectate.
La nivel respirator se remarca rinita, cu stranut repetat, scurgeri nazale seroase pana la purulente. Traheita poate sa apara , deasemenea sinuzita care se poate croniciza si poate lasa sechele permanente.
La nivel oftalmic apare conjunctivita , cu exudat seros sau purulent si keratita care se pot complica cu panoftalmie care duce la orbire.
La nivel reproductiv- infectia intrauterina a puilor duce la infectii herpetice grave ale nou-nascutilor.
La nivelul pielii -leziuni herpetice situate perinazal.
Femelele gestante pot avorta, sau pot fata pui cu leziuni grave , uneori incompatibile cu viata.
Se observa pierderea sau scaderea poftei de mancare, mai ales datorate febrei si pierderii mirosului.
De obicei sunt afectati puii de pisica, mai ales cei proveniti din mame nevaccinate.
Evolutia bolii este de 7-10 zile, in cazul in care nu apar alte complicatii.
Preventia acestei boli virale este realizata prin vaccinare cu vaccin cu virus viu modificat sau virus inactivat, mai intai la varsta de 8-10 saptamani, apoi la varsta de 12-14 saptamani , urmate de vaccinarea anuala pe timpul vietii de adult. In crescatoriile de pisici se poate administra mai intai un vaccin intranazal la varsta de 10-14 zile , apoi se urmeza schema uzuale de vaccinare.
Tratamentul vizeaza in primul rand hidratarea corecta, asigurarea unei hrane cu gust si miros foarte placute, hranirea fortata, daca se impune acest lucru. Totodata, se urmareste prevenirea sau tratarea infectiilor bacteriene asociate, atat pe cale generala, cat si local, la nivel oftalmic. Uneori sunt utile unguente oftalmice cu substante antivirale. Se contraindica corticosteroizii, atat local cat si sistemic. Se curata secretiile nazale intarite sub forma de crusta, pentru a usura respiratia. In ultima vreme a fost folosit , cu un succes notabil, interferonul, atat local, cat si sistemic.
Prognosticul este in general bun, daca se asigura o hranire si hidratare corespunzatoare, cu exceptia cazurilor in care exista o coinfectie cu virusuri precum virusul leucemiei feline sau virusul imunodeficientei feline. Pe termen lung pot aparea sechele precum rinita hipertrofica, sinuzita cronica, keratita herpetica ulcerativa. Deasemenea, obstructia permanenta a conductului nazolacrimal conduce la scurgerea secretiei lacrimale in afara pleoapelor, zona perioculara fiind astfel tot timpul umeda.
Caria dentara la pisica? Termenul corect : odontopatia odontoclastica resorbtiva a pisicii
Odontopatia odontoclastica resorbtiva a pisicii (OORP) se defineste ca resorbtia substantei dentinare, a cementumului si subminarea consecutiva a smaltului, de obicei incepand de la nivelul zonei de contact intre coroana dintelui si marginea libera a gingiei.
De cele mai multe ori, prin similitudine cu afectiunea stomatologica cea mai des intalnita la om este denumita incorect carie dentara. Caria dentara este produsa prin alte mecanisme si nu este aproape niciodata intalnita la pisica. Caria dentara este produsa de enzimele si acizii rezultati din metabolismul bacteriiilor care se dezvolta pe suprafata smaltului dentar.
Desi cauza exacta a odontopatiei resorbtive a pisicii este in prezent incomplet elucidata, s-a constatat totusi ca la nivelul periferiei leziunilor se regasesc in numar mare celule odontoclastice. Celulele odontoclastice dizolva substanta dentinara si cementumul, rezultantd o cavitate care este ulterior acoperita de tartru si/sau tesut granulomatos, care poate fi vizualizat de catre proprietari drept o zona de gingie situata imediat la baza dintelui, sensibila la atingere, de culoare rosu aprins care sangereaza usor la atingere si care pare a sa ” urce” pe dinte.
Odontopatia resorbtiva incepe de obicei de la nivelul zonei ce delimiteaza dentina de smalt, sub marginea libera a gingiei, dar poate sa isi aiba originea si la nivelul radacinii dintelui si poate afecta atat ligamentul periodontal cat si osul alveolar.
OORP are 5 stadii evolutive, stadiul 1 fiind cel initial , in care se observa o afectare de mici dimensiuni a dintelui (sub 0,5mm adancime), progresand spre stadiile 2 (dentina este afectata dar cavitatea nu penetreaza sisemul endodontic-alveola dentara), stadiul 3(sistemul endodontic este penetrat), stadiul 4( dintele este afectat structural atat la nivelul coroanei cat si la nivelul radacinii)si stadiul 5 (coroana dintelul a cazut iar radacina dintelui este acoperita de tesut granulomatos).
Exista o predispozitie a anumitor rase pentru aceasta afectiune?
Rasele asiatice cu parul scurt, rasele Persan, Abisinian si Siamez par a avea o predispozitie mai mare .
Exista o corelatie cu varsta pisicii?
DA. Mai bine de jumatate din pisicile cu varsta mai mare de 5 ani au cel putin un dinte afectat de odontopatie osteoclastica.
Cum se identifica aceasta afectiune?
Desi pisicile au o rezistenta destul de mare la durerile cu originea la nivelul gurii, se pot totusi observa cateva semne care ne pot indica o problema de tipul OORP. Pisica apuca mancarea apoi ii da drumul, mesteca predominant pe o singura parte, isi atinge cu membrele anterioare partea afectata, ca si cum ar incerca sa scoata ceva din gura, saliveaza excesiv sau sangereaza de la nivelul gingiei. Uneori, durerea datorata acestei afectiuni duce la modificari ale comportamentului, precum cresterea agresivitatii.
Se poate preveni sau trata?
Din pacate nu exista modalitati de preventie iar tratamentul este de natura chirurgicala: extractia dintelui sau excizia coroanei dentare, radacina resorbindu-se ulterior. Insa, este foarte importanta depistarea la timp si rezolvarea chirurgicala pentru a preveni durerea si suferinta asociate acestei patologii, precum si infectiile asociate si mirosul urat al gurii care apar mai ales atunci cand se insoteste de acumulari de tartru. Controlul stomatologic periodic capata astfel o importanta deosebita, avandu-se in vedere frecventa foarte mare cu care apare aceasta patologie la pisica.
Dr. medic veterinar Catalin Manea
Tusea de canisa (Traheobronsita infectioasa a cainelui)
Tusea de canisa este o boala infectioasa inalt contagioasa cu exprimare respiratorie care afecteaza cainele . In producerea acestei boli pot participa diferite combinatii de microorganisme, virusuri si bacterii. Totusi , ca prezenta constanta , se remarca Bordetella bronchiseptica. Alaturi de aceasta bacterie se pot regasi virusuri diferite, precum virusul parainfluentei, adenovirusurile, virusul maladiei Carre, dar si alte bacterii: Pseudomonas spp. , Escherichia coli , Klebsiella pneumoniae, Mycoplasma spp.
Factori de risc
Aceasta maladie este asociata in mod frecvent cu anumiti factori favorizanti: aglomerari mari de animale (canise, adaposturi de animale), conditii improprii de igiena- umiditate crescuta, spatii excesiv ventilate, temperaturile scazute, stresul nutritional. Totusi boala se poate inregistra si la animalele de companie, mai ales in sezonul rece, dupa contactul cu caini bonavi.
Manifestari clinice si evolutie
Aceasta boala evolueaza de obicei benign, fara modificarea starii generale, cu inflamarea cailor respiratorii superioare, exprimata clinic prin tuse uscata, cu crize prelungite, paroxistice care pot fi provocate usor si prin palparea laringelui si/sau a traheei . De obicei afectiunea se limiteaza la caile respiratorii superioare, dar la cainii tineri (sub 6 luni) sau la cainii adulti/batrani debilitati poate evolua catre bronhopneumonii, pneumonii interstitiale. In aceste cazuri se pot inregistra si alte semne mai grave: scurgeri nazale purulente, tuse umeda-productiva, lipsa poftei de mancare, febra. Febra prelungita, care nu cedeaza la antibioterapie poate fi semnul infectiei cu virusul maladiei Carre.
De obicei severitatea simptomelor se diminueaza dupa o saptamana , dar boala poate continua pana la 14-21 zile.
Diagnosticul se bazeaza pe aparitia brusca a tusei dupa contactul in ultimele 5-10 zile cu alti caini cu simptomele amintite mai sus.
Tratamentul se bazeaza pe antibioterapie pe perioade prelungite. Antitusivele sunt indicate doar in cazul tusei neproductive. Studiile facute in acest domeniu au relevat faptul ca in infectiile care afecteaza caile repiratorii profunde, antibioticele administrate oral sau injectabil au o eficacitate redusa, fiind mai eficienta administrarea antibioticelor prin aerosolizare sau injectii directe, intratraheale.
Preventia priveste vaccinarea impotriva infectiei cu virusurile implicate (vaccinarea impotriva maladiei Carre, adenovirozei, parainfluentei) precum si vaccinarea impotriva infectiei cu Bordetella bronchiseptica cu ajutorul unui vaccin cu administrare intranazala (NOBIVAC KC). Acest vaccin previne si infectia cu virusul parainfluentei.
La fel de importante sunt si respectarea conditiilor de igiena si a unei alimentatii complete si corecte.
O atentie deosebita trebuie acordata acestei boli in special datorita faptului ca, in prezent, maladia Carre (jigodia) are o rapandire fara precedent in ultimii zece ani, tusea de canisa putand oferi un teren propice pentru infectia cu virusul maladiei Carre, virus cu inalta patogenitate si care determina mortalitate foarte ridicata .
Maladia Carre (popular: Jigodia, engl: Distemper)
Maladia Carre este provocata de un virus din familia Paramixoviridae, genul Morbillivirus care afecteaza mai multe specii din familia Canidae (cainele domestic, cainele salbatic african, lupul, vulpea), Mustelidae (ex:dihorul), Procyonidae (ex: ratonul), Hyaenidae (hienele), Felidae (ex: leul, tigrul jaguarul ; pisica domestica nu este afectata de acest virus) .
Virusul maladiei Carre este inrudit cu virusul variolei de la om.
Virusul este usor inactivat de substantele decontaminante , avand o rezistenta scazuta la factorii de mediu precum uscaciunea, rezistand la temperatura camerei doar cateva ore. Totusi, in medii umbrite, umede si cu temperaturi scazute, usor peste 0 grade Celsius , virusul poate rezista cateva sapamani.
Pentru prima oara aceasta boala a fost descrisa de Henri Carre in anul 1905 la cainele domestic, aceasta specie avand de altfel un rol important in raspandirea bolii la nivel global, cu afectarea faunei salbatice.
Receptivitatea maxima se situeaza in jurul varstei de 6 luni, putand afecta cateii intre 3 luni si 1,5 ani. Rareori fac aceasta boala cainii adulti sau cateii vaccinati.
Infectia are loc pe cale respiratorie ( de cele mai multe ori) sau digestiva, prin intermediul aerosolilor exprimati de animalele bolnave in timpul stranutului sau tusei. Virusul poate fi vehiculat si de catre om si transmis animalelor receptive. Deasemenea virusul poate fi transportat de sursele de apa contaminate cu urina sau secretii/ exudate provenite de la animalele bolnave.
Dupa contaminare si infectie, replicarea virusului se produce de obicei in formatiunile limfoide asociate cailor respiratorii. Ulterior replicarea virusului are loc in epiteliile aparatului urinar, digestiv precum si in sistemul nervos central si in nervii optici. Evolutia bolii urmareste replicarea virala in aceste tesuturi. Amploarea viremiei (prezenta virusului in sange si diverse tesuturi si organe) este dependenta de nivelul imunitatii umorale specifice (anticorpi specifici impotriva virusului maladiei Carre) in faza viremica.
Read the rest of this entry »
Zoonozele-bolile transmise de la animale la om
Zoonozele sunt definite ca boli infecto contagioase, parazitare, micotice,bacteriene sau virale, transmise omului de catre animale.
Zoonozele parazitare
Bolile parazitare transmise de la animale la om sunt foarte diverse si sunt caracteristice anumitor zone geografice , in functie de aria de raspandire a diverselor organisme parazitare. In cele ce urmeaza ma voi referi la zoonozele cele mai frecvente in tara noastra si cu relevanta cea mai mare din punct de vedere al potentialului patogen pentru om.
PROTOZOOZELE
Giardia spp. este un protozoar parazit care poate afecta diferite specii de mamifere, inclusiv omul. La caine infestarea cu Giardia se manifesta cu scaune moi, mucoide cu frecventa crescuta. Starea generala poate fi si ea afectata in masura in care infestarea este severa. De obicei starea generala este buna, apetitul este prezent.
Acest protozoar poate infesta si omul, mai ales indivizii cu un sistem imunitar slabit sau insuficient dezvoltat , precum cel al copiilor. Infestarea se produce pe cale orala.
Pentru decontaminarea suprafetelor infestate (podele,etc) sunt eficiente produsele pe baza de hipoclorit de sodiu.
Cryptosporidium spp. produce simptome asemanatoare cu cele din infestarea cu Giardia. Afecteaza cainele si pisica si se poate transmite si la om. Nu exista un tratament eficient pentru acest tip de afectiune.Preventia si combaterea se bazeaza pe masurile de igiena.
Toxoplasma gondii este un protozoar care infesteaza atat cainele cat si pisica.. La pisica infectia poate fi inaparenta clinic, arareori producand diaree.
In infectia generalizata la pisica semnele clinice sunt febra, letargie, semne respiratorii (dispnee), anorexie (lipsa apetitului), icter, discomfort abdominal, semne nervoase ( pareze, ataxie, tremor al capului etc), oftalmii. Infectia generalizata poate conduce la moarte, mai ales la subiectii imaturi.
La caine infectiile pot produce ocazional febra, anemie, diaree si voma, pneumonie, semne neuromusculare, anemie.
La pisica boala poate fi asociata cu boli imunosupresive precum leucemia felina.
Pentru om este semnificativa infectia in timpul sarcinii la femeie, aceasta putand produce malformatii congenitale sau avort. Infectia la adulti poate fi clinic inaparenta sau poate produce simptome asemanatoare gripei sau leziuni cronice oculare. Simptomele pot persista ani de zile de la infectie.
Infestarea omului are loc pe cale orala sau transplacentara in cazul fatului.
HELMINTOZELE sunt boli parazitare produse de catre viermii intestinali. Acestea pot fi produse de catre diverse stadii evolutive ale parazitilor intestinali; omul poate fi infestat fie cu formele evolutive intermediare ale viermilor intestinali, fie gazduieste formele adulte ale acestora.
CESTODOZELE-bolile produse de tenii
Teniile (viermii lati, panglica) se pot regasi la om atat in forma larvara cat si in forma adulta , in functie de specia de tenie si de ciclul de viata al acesteia.
La cainii si pisicile infestate , de obicei, nu exista simptomatologie clinica legata de infestatia cu tenii.
Dipylidium caninum se regaseste la caine si om in forma adulta care isi are sediul in intestin, unde se fixeaza cu ajutorul scolexului (“capul” teniei).
La caine, segmente ( proglote ) din portiune terminala a teniei care contin oua, se desprind si sunt antrenate in fecale de unde sunt eliminate in exterior. Proglotele pot fi observate in fecale sau pe parul din jurul anusului. Aceste au dimensiunea de aprox. 1,5 cm si au miscari de tarare. Miscarea proglotelor la nivelul anusului poate face cainele sa se linga sau sa se tarasca pe fund. Omul, mai ales copii, se poate infesta cu aceasta tenie prin ingerarea accidentala a purecilor adulti care contin oua de tenie (formele larvare ale purecilor se por hrani cu oua ale acestei tenii).
Tenia adulta masoara pana la 30 cm.
Infestarea cainilor se face prin ingerarea purecilor adulti.
Combaterea acestei tenii se face cu substantele uzuale continute in pastilele de deparazitare ( Drontal Plus, Cestal Plus, Pratel, Tiantelm etc.). Este foarte important sa se urmareasca combaterea concomitenta si a infestatiei cu pureci, intrucat acestia sunt gazda intermediara a acestei tenii.
Taenia species este un gen de tenii care contine mai multe specii care se pot regasi la caine sau pisica sub forma adulta. Formele intermediare se regasesc de obicei la ierbivore, rareori la om. Puii carnivorelor se infesteaza de obicei dupa ce trec pe mancare solida, forma adulta a teniei putand fi observata abia la o luna dupa aceasta. Forma adulta poate atinge dimensiuni de pana la 500 cm.
Carnivorele domestice se infesteaza prin vanarea unor animale mici (soparle, insecte, pasari) sau prin hranirea cu carne insuficient preparata termic care contine forme larvare (chisti) ale teniei.
Echinococcos granulosus este o tenie de dimensiuni foarte mici (3 mm). Cainele este gazda definitiva a acestei tenii si se infesteaza cu formele larvare din carnea si organele provenite de la oaie sau mai rar de la alte ierbivore ungulate. Omul este gazda intermediara accidental (nu intra in ciclul de viata obisnuit al teniei). Infestarea omului se produce cu oua provenite din fecalele cainilor care au forma adulta. La om forma larvara produce chisturi hidatice in diferite organe (ficat, plamani, creier) si este extrem de grava. Tratarea la om a acestor chisturi se face chirurgical si cu medicamente cestodocide cu actiune pe formele larvare. In tara noastra aceasta boala este endemica, inregistrandu-se foarte multe cazuri de chisturi hidatice la om.
Este foarte important de aceea sa nu se hraneasca cainii cu carne sau organe nepreparate termic provenite de la oi. Ouale acestei tenii pot rezista in mediu pana la 1 an in conditii propice de umezeala si temperatura scazuta. Cadura si deshidratarea le distrug.
Deasemenea este importanta deparazitarea interna periodica a cainilor si indepartarea si distrugerea fecalelor acestora pentru a se preveni contaminarea mediului cu ouale acestei tenii, prevenindu-se astfel infestarea omului dar si a gazdei intermediare obisnuite-oaia.
NEMATODOZELE gastrointestinale sunt boliparazitare produse de viermii intestinali rotunzi.
Toxocara canis (caine) , Toxocara cati (pisica) , Toxascara leonina ( caine, pisica) produc leziuni diferite , in functie de stadiul de dezvoltare in care se gasesc in organismul gazda. Formele larvare pot determina semne respiratorii datorita migrarii lor prin plamani. Viermii adulti sunt tolerati bine de organismul gazda atunci cand sunt in numar mic. Aflati in numar mare pot determina o absorbtie insuficienta a hranei de la nivel intestinal, puii infestati masiv fiind slabi si cu abdomenul dilatat. Puii parazitati intens pot suferi ocluzii intestinale sau pot fi afectati de toxinele secretate de numarul mare de paraziti.
Infestarea puilor este de regula prenatala, astfel incat toti puii proveniti din mame nedeparazitate pot fi considerati a fi infestati. Infestarea poate avea loc si prin laptele supt de la mama.
Adultii se pot infesta foarte usor cu oua embrionate provenite din mediul in care se plimba, pe care le preiau prin lins.
Oamenii, in special copii, se pot infesta deasemenea cu oua embrionate aflate in numar foarte mare in solul din parcuri, gradini, etc infestate de fecalele cainilor sau pisicilor. Ouale acestor paraziti pot fi ingerate de numeroase alte animale care actioneaza ca gazde pasive (insecte, rame, pasari, rozatoare). Cainii si pisicile se pot infesta deasemenea ingerand aceste organisme.
Viermii adulti masoara 10-16 cm.
Ancylostoma caninum este un nematod care paraziteaza cainii si mai rar pisicile ca gazda definitiva. La nivel inestinal acesti paraziti pot produce grave leziuni datorita hranirii agresive prin lezionarea mucoasei intestinale. Infestatiile masive pot conduce la anemierea grava sau chiar moartea cateilor.. Cainele afectat prezinta fecale hemoragice sau melena, anemie, slabire accentuata, dermatite la nivelul zonelor ventrale si la nivelul labutelor.
Infestarea poate avea loc prin ingestia oualelor embrionate sau prin traversarea directa a pielii de catre stadiile larvare. Infestarea poate avea loc deasemenea prin laptele supt de la mama.
La om acest parazit poate determina enterita eozinofilica sau dermatite la nivelul zonelor de penetrare a pielii de catre larve. Infestarea la om poate fi orala sau transcutanata.
Viermii adulti masoara aproximativ 2 cm.
Ancylostoma tubaeforme infesteaza picica. Semnele clinice si ciclul de viata sunt asemanatoare cu ale A. caninum.
Uncinaria stenocephala este asemanatoare cu Ancylostoma insa este mai putin agresiva. Afecteaza atat cainele cat si pisica. La om nu poate produce decat dermatite .
Ancylostyoma si Uncinaria necesita doze crescute de antihelmintice.
SCABIILE
Sarcoptex scabiei este un acarian care paraziteaza mai multe specii. La om acest parazit provoaca dermatite manifestate prin prurit intens. Cainele poate fi infestat de aceasta specie, pisica fiind rezistenta. Parazitul poate trece de la caine la om , avand un grad de contagiozitate destul de mare. La caine produce prurit intens (mancarime), dermatita , alopecie(caderea parului), localizandu-se initial la nivelul coatelor , pavilioanelor auriculare (varful urechilor), partile laterala ale toracelui, abdomen, ulterior putand capata caracter generalizat.
Pentru prevenirea si/sau combaterea acestui parazit se poate folosi produsul Stronghold.
Trebuie retinut ca in aproape toate bolile zoonotice parazitare un rol important in preventia la om il au regulile elementare de igiena, precum spalatul pe maini, mai ales inainte de masa, spalarea riguroasa a legumelor si fructelor, precum si prepararea termica corecta a alimentelor de origine animala.
Dr. med. vet. Catalin Manea
Deparazitarea cainilor si pisicilor
Deparazitarea este o modalitate eficienta de lupta impotriva bolilor produse de parazitii interni si externi la carnivorele domestice. Deasemenea, prin deparazitarea periodica a cainilor si pisicilor vor fi prevenite bolile parazitare care pot fi transmise omului.
Deparazitarea intestinala vizeaza combaterea parazitilor intestinali. Viermii intestinali se impart , in mare, in trematode, nematode( viermi intestinali rotunzi) si cestode (tenii). Majoritatea produselor antiparazitare interne acopera toate categoriile de viermi intestinali amintite mai sus.
Deparazitarea puilor se va face incepand cu varsta de 5 saptamani, urmand a se repeta de cateva ori, din 14 in 14 zile, in functie de gradul de infestare constatat de medicul veterinar.
Deparazitarea catelelor se va face cu cel putin 14 zile inainte de monta si se poate repeta in ultima treime a gestatiei.
Adultii se deparaziteaza preventiv la intervale cuprinse intre 3 si 5 luni, in functie de recomandarile medicului veterinar.
Recomandarile de mai sus sunt valabile atat pentru caini cat si pentru pisici, cu mentiunea ca la puii de pisica se va face deparazitarea interna dupa varsta de 2 luni.
Se va preveni infestarea cu oua de paraziti intestinali a mediului in care se afla cainele sau pisica prin strangerea si indepartarea materiilor fecale.
Produse recomandate pentru deparazitarea intestinala: la caine- Drontal Plus, Drontal Puppy, Triantelm, Cestal Plus, Pratel; la pisica- Drontal Cat, Cestal Cat. Produsele enumerate au eficienta impotriva cestodelor, nematodelor si trematodelor. Frecventa administrarii este decisa de medicul veterinar.
Deasemenea, unele produse antiparazitare externe au eficenta si impotriva parazitilor intestinali (nematode): Stronghold, Advocate
Deparazitarea externa urmareste combaterea si/sau prevenirea infestarii cu paraziti externi precum purecii, capusele, paduchii . Accentul se va pune in primul rand pe preventie. In acest scop se poate folosi o multitudine de produse antiparazitare externe. Se vor folosi in primul rand produse cu remanenta cat mai buna si toxicitate cat mai redusa. In acest scop se vor urma indicatiile medicului veterinar care va stabili produsul cel mai potrivit tipurilor de paraziti externi urmariti in preventie sau combatere, precum si speciei si categoriei de varsta ale pacientului.
Repetarea administrarilor se va face conform indicatiilor producatorului.
Se va urmari totodata combaterea parazitilor externi prin dezinsectia mediului in care se afla cainele sau pisica.
Produse recomandate pentru prevenirea si combaterea parazitilor externi:
Pentru caine:
Frontline Spray sau Spot On, Advantix, Advocate -eficienta 30 zile
Bolfo zgarda – eficienta 10 saptamani
Killtix zgarda – eficienta 5 luni
Pentru pisica:
Frontline Spray sau Spot On (pipeta), Stronghold, Advantage, Advocate – eficienta 30 zile
Bolfo zgarda – eficienta 10 saptamani
Produsele Advocate si Stronghold au eficienta si pe acarienii care produc scabiile , atat la caine cat si la pisica.
Vaccinarea cainilor si pisicilor
Vaccinarea este cea mai eficienta metoda de prevenire a bolilor infectioase contagioase virale si bacteriene, fiind de neinlocuit in mentinerea unei stari de sanatate optime.
Vaccinarea cainilor
Vaccinarea puilor incepe cu varsta de 6 saptamani si consta in administrarea la intervale de 2 sau 3 saptamani a unor preparate vaccinale cu una sau mai multe valente. In vaccinare se tine cont de prevalenta unor anumite boli in arealul in care este crescut catelul. Se va urmari in primul rand prevenirea bolilor cu grad mare de contagiozitate si mortalitate precum maladia Care sau parvoviroza canina.
Schema vaccinala efectuata in clinica noastra consta in administrarea a 3 vaccinuri la intervale de trei saptamani , dupa cum urmeaza:
I) vaccin bivalent- maladia Care si parvoviroza canina
II)vaccin tetravalent-maladia Care, parvoviroza, leptospiroza, hepatita Rubarth
III) vaccin hexavalent- maladia Care, parvoviroza, leptospiroza, hepatita Rubarth, tuse de canisa, turbare
Se poate opta ca vaccinul antrirabic sa fie administrat ulterior, singur sau concomitent cu vaccinul pentru tusea de canisa .
Inainte de a se face vaccinarea se stabileste, in urma unui examen clinic riguros faptul ca puiul este sanatos si se administreaza produse de deparazitare interna si externa, in scopul obtinerii unui raspuns imun optim.
Puiul poate fi scos afara si poate intra in contact cu alti caini dupa 3 saptamani de la ultima vaccinare.
Ulterior, ca adult, se va face o vaccinare anuala cu un produs polivalent care va include obligatoriu vaccinul impotriva turbarii.
In functie de evolutia unor anumite boli infecto-contagioase in arealul respectiv, medicul veterinar va poate recomanda vaccinari suplimentare.
Personal, recomand vaccinarea suplimentara impotriva tusei de canisa. Vaccinul poate fi administrat timpuriu, neinterferand cu anticorpii maternali si avand o administrare nedureroasa ( picaturi intranazale ).
Vaccinarea pisicilor
Vaccinarea puilor de pisica incepe cu varsta de 10 saptamani si urmeaza urmatoarea schema:
1) vaccin trivalent- coriza infectioasa, rinotraheita infectioasa, panleucopenia felina
2) vaccin tetravalent -coriza, rinotraheita, panleucopenia felina, turbare
Daca pisica are acces afara, se recomanda si administrarea vaccinului pentru leucemia infectioasa felina.
In crescatoriile de pisici, sau alte comunitati mai mari de pisici se poate administra si vaccinul pentru prevenirea dermatomicozelor cu ciuperci din genul Microsporum.
Ca adult se va face vaccinarea anuala cu vaccinul tetravalent .
Parametrii fiziologici
CAINE
Temperatura : 38.5 grade Celsius
Frecventa cardiaca ( cu cat talia este mai mica , cu atat frecventa cardiaca este mai mare; cu cat cainele este mai activ fizic, cu atat frecventa cardiaca normala este mai scazuta in repaus) :
adulti 60-160 batai pe minut (bpm)
pui 180 bpm
rase mici (toy) 180 bpm
Frecventa respiratorie :10-30 respiratii/minut
Durata gestatiei : 58-70 zile ( de regula 62 zile)
Varsta pubertatii : 4-6 luni
Durata ciclului estral : 6 luni
Read the rest of this entry »
Insuficienta renala cronica la pisica
Ce este insuficienta renala cronica ( IRC )
IRC reprezinta o diminuare progresiva si ireversibila a functiilor rinichiului pe o perioada indelungata de timp. Aceasta diminuare a functiei renale isi are suportul in distrugerea unitatii functionale de baza a rinichiului – nefronul. IRC devine clinic evidenta abia dupa pierderea a peste doua treimi din numarul total de nefroni.
In esenta , in cazul Insuficientei Renale Cronice, RINICHIUL isi pierde capacitatea de a concentra urina si de a recicla apa. La nivelul rinichiului sangele este filtrat si sunt eliminate diverse toxine prin intermediul diluarii lor in apa. In IRC produsele metabolice secundare nu mai sunt eliminate eficient, acumulandu-se in cantitati din ce in ce mai mari la nivel sanguin , rezultand o autointoxicatie. Un rinichi eficient reuseste sa elimine mari cantitati de metaboliti toxici intr-o cantitate mica de urina ( densitatea specifica este aproximativ 1.020-1.030, cu limite mai largi cuprinse intre 1.015 si 1.050, in functie de starea de hidratare). O scadere a densitatii urinei, observata in mod constant, chiar si dupa privarea de apa, indica incapacitatea rinichiului de a mai folosi eficient apa si de a elimina concomitent metabolitii toxici. Urina va avea un volum total zilnic mai mare (poliurie) si va fi mai putin concentrata, valorile densitatii ei situindu-se aproape de cea a plasmei sanguine (1.010). In consecinta apa, fiind eliminata in cantitati mari, impreuna cu anumiti electroliti, creste concomitent si nevoia de apa , aparand setea exagerata ( polidipsia ). Acest tandem de simptome polidipsie-poliurie apare de obicei primul, fiind uneori trecut cu vederea de catre stapani.
Care sunt cauzele IRC ?
Factorii care conduc la instalarea IRC sunt multipli si actioneaza de cele mai multe ori concomitent. Varsta ( peste 7 ani ), hranirea neadecvata, predispozitia genetica, factori infectiosi, toxici. In ultima perioada se acorda o mai mare atentie si unor factori cu o actiune mai subtila – hipertensiunea, dietele acidifiante, hipokalemia (concentratia scazuta de potasiu la nivel sanguin), infectiile dentare- ca factori contributori in instalarea IRC.
In mare , afectiunile care pot conduce la IRC pot fi impartite in congenitale sau dobandite.
Afectiuni congenitale:
PKD ( Polikistic Renal Disease- rinichi polichistic)- afectiune congenitala cel mai des intalnita la persane sau metisii acestora.
Displazia renala- dezvoltarea congenitala anormala a unuia sau a ambilor rinichi
Aceste afectiuni duc de obicei la instalarea timpurie a IRC sau chiar a IRA ( insuficienta renala acuta ) , in functie de gravitatea lor.
Afectiuni dobandite:
Nefrita interstitiala cronica-inflamarea cronica a tesutului interstitial renal; conduce in timp la fibroza renala
Glomerulonefrita autoimuna- este o afectiune dobandita in urma lezionarii glomerulilor renali de catre complexele antigen-anticorpi
Pielonefrita- infectie bacteriana renala
Neoplazii- de exemplu limfomul
Hidronefroza- produsa prin obstructia cailor de eliminare a urinei din rinichi
Amiloidoza renala-produsa prin acumularea amiloidului in tesutul renal
Peritonita infectioasa felina- o boala virala
Read the rest of this entry »